As fi vrut sa fi fost.

Mi-aş fi dorit să fi fost mai bună, mai înţelegătoare, mai răbdătoare, mai drăguţă, mai iubitoare cu tine pentru că mi-ai arătat că meritai aşa ceva. Şi cu părere de rău, nu am fost.

Pentru că, în delirul meu, am vrut să îţi arăt că sunt perfectă şi că nu poţi fi ca mine. Şi mă ofticam atunci când reuşeai.

Te-am făcut de multe ori să crezi că sunt mai deşteaptă ca tine, mai frumoasă, mai plină de calităţi. Şi nu sunt. Doar te-am făcut pe tine să crezi asta, să sporească egoismul meu, să fie şi mai mare, să ies mai bună în faţa alor noştri. DAR, suntem egale surioară. Eşti la fel de deşteaptă, la fel de frumoasă, poate şi mai plină de calităţi ca mine. Eşti mai talentată, mai răbdătoare, mai iubitoare şi dacă eu am făcut-o, te rog, nu arunca pe fereastră calităţile astea. Ele te fac ceea ce eşti. Ele te fac surioara mea mai mică care mă acoperă mereu şi mă ascultă.

Mi-aş fi dorit din toată inima să fiu mai afectivă, să ştiu să îţi adresez mereu câte o vorbă bună şi un sfat, însă mi-am demonstrat mie că sunt vulnerabilă în faţa ta.

Regret. Multe. Şi totuşi ştii că dacă ţip şi nu o arăt mereu, te iubesc mult. Îmi pare rău. Că nu am fost lângă tine destui ani, că nu am ştiut să sufăr şi eu cu tine, să îţi adun suferinţa. Şi acum. Ai aflat într-un an câte nu ştiai o viaţă şi m-ai văzut schimbându-mă.

Viaţa mea, nu ar fi fost aceeaşi fără tine. Sau dacă mă gândesc bine nu ar fi fost deloc.

Sunt multe şi poate scriu şi mâine.

Te iubesc, Lara!